După nu știu câte modificări ale liniei 6, conducerea RATT s-a gândit c-ar fi bine să facă oficială o schimbare finală. (Cum sună asta!)
Așa că de la 1 iulie, tramvaiul 10 dispare practic din peisaj. Cică de fapt se combină 6 și 10, iar 6 va circula pe traseul:
Calea Torontalului – Balta Verde – Piața 700 – Catedrală – Piața Maria – Piața Bălcescu – Sala Olimpia – Banatim – Piața Traian – Prefectură – Piața 700 – Balta Verde – Calea Torontalului.
Și cică abonamentele vor fi valabile pe porțiunea Piața 700 – Piața Maria – Piața Traian pentru tronsoanele comune ale oricărei linii.
Asta înseamnă iarăși un plus pentru pensionarii cu abonamente moca. Acum se pot plimba și mai mult. Cred c-ar trebui făcute campanii, să le explice cineva și la pensionarii ăștia că mersul pe jos face bine la sănătate. Nu de alta, dar unii dintre noi ne mai grăbim să ajungem pe la lucru sau prin alte zone și chiar am vrea să nu ne înghesuim prin tramvaie.
Oricum mâine se scumpesc biletele. Cel mai probabil. Așa că, copy paste din știre, că mi-e lene să mai scriu:
”Potrivit proiectului de hotărâre pe care îl vor vota consilierii locali marți, 29 iunie, un bilet cu o călătorie ar urma să coste 2 lei, în loc de 1,6 lei cât costă astăzi, un bilet cu două călătorii va ajunge la 3,5 lei, în loc de 3 lei cât costă în prezent, iar o călătorie pe linia expres i-ar costa pe timișoreni 2,5 lei, în loc de 2 lei. Executivul Primăriei propune, de asemenea, și creșterea prețului la legitimațiile de transport pe o zi, acestea ajungând la suma de 10 lei, în loc de 7,5 lei cât sunt în prezent”.
Nu știu însă de ce nu se scot de pe piață biletele cu o călătorie, oricum nu mai există decât la chioșcurile RATT. Că doar nu-s proști să le trimită și la chioșcurile de ziare. Oricum oamenii au nevoie de bilet, prin urmare mai bine cumpără cu două călătorii decât cu una.
Asta în schimbul serviciilor de calitate pe care le oferă RATT.
Mulțumim regiei!
2009
2010
alegeri
bani
basescu
blog
bloggeri
blogging
Boc
concerte
Craciun
criza
dell
fericire
festival
formatii
foto
Geoana
google
heaven
intalnire
Interviu
la multi ani
leapsa
Melting Carousel
Mircea Baniciu
Muzica
Nicu Covaci
Online
PD-L
Personal
Phoenix
Politica
Presa
prostie
PSD
romania
roxid
studenti
Timisoara
TMBASE
Travka
twitter
youtube
ziarul Timisoara Diverse (101)
Fără categorie încă (217)
Interviu (4)
Muzica (63)
Online (14)
Personal (130)
Politica (10)
Poze (5)
Presa (31)
Stiri (83)
Timisoara (85)
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck and Luke Morton requires Flash Player 9 or better.
7 Responses for "Se schimbă ruta tramvaiului 6. Din nou!"
E foarte buna ruta asta. Ca sa ajungi din torontalului pana undeva pe strada Cluj trebuia sa iei doua mijloace de transport sau sa mergi pe jos pana la express, care si asa vine din ani in pasti!
@ Adi
Statia de tramvai de pe strada Cluj e intre Olimpia si Balcescu deci poti sa mergi cu 6 din Torontal.
E bine intr-un fel. Dar totusi, la gara cum se mai ajunge de pe Cetatii? Trebuie mers pana pe Torontalului la troleu’ 18 sau pe Circumvalatiunii la Expresul 1? Cam naspa…
Florin, de pe cetatii mergi pe jos la gara
Pe la stadionul CFR si apoi treci calea ferata.
Păi nu poci dacă umblu plăşili dupi mini…
haha, atunci te duci in 700 si iei 1
Sau te urci in 4 sau 10/6 si mergi pana in Maria
Leave a reply